Hipertensiunea intracraniană idiopatică (numită în trecut pseudotumor cerebri) este o boală care apare mai frecvent la persoanele tinere (adesea sub 40 de ani), predominant la femei și la persoanele supraponderale. Elementul central al bolii este creșterea presiunii intracraniene, determinată de o tulburare a drenajului venos și limfatic al creierului.

Boala se manifestă prin cefalee cronică, tinitus (sau țiuit) pulsatil și, mai ales, prin tulburări de vedere progresive, uneori foarte severe (îngustarea câmpului vizual până la orbire). În prima fază se recomandă scădere ponderală și tratament medicamentos. În cazul lipsei de răspuns la aceste măsuri, este recomandat stentingul venos (vezi mai jos), o procedură minim invazivă, cu eficacitate superioară chirurgiei cu drenaj ventriculo-peritoneal.

Stentingul venos are rolul de a „deschide” stenozele venoase care se formează în această boală. Efectul pe termen mediu și lung constă în îmbunătățirea drenajului venos și scăderea presiunii intracraniene.

Tinitusul (sau țiuitul) pulsatil reprezintă o formă mai rară de tinitus (sub 10% dintre toate cazurile). În mod tipic, pacientul descrie senzația că „își aude inima bătând în urechi”. Cauzele tinitusului pulsatil sunt multiple, variind de la tulburări de drenaj venos și anomalii arteriale cervicale (care pot fi tratate prin proceduri neurointervenționale) până la anomalii osoase ale urechii interne sau medii (care pot fi tratate de către medicul ORL).

Este esențial ca bilanțul imagistic să fie realizat corect. Trebuie prescrise secvențele adecvate de RMN cerebral, care pot identifica o posibilă cauză a tinitusului. În multe situații, tinitusul pulsatil este în primul rând o problemă de diagnostic. Odată identificată cauza, tratamentul urmează în mod natural în funcție de aceasta.

La pacienții cu hipertensiune intracraniană idiopatică refractară la tratament medicamentos, se propune inițial realizarea unei măsurători a presiunilor venoase la nivelul sistemului venos de drenaj al creierului. Această măsurătoare, numită manometrie venoasă, ne va ghida ulterior în vederea stentingului venos.

În general, identificarea unui gradient de presiune de peste 6 mmHg între porțiunile situate în amonte și în aval de o stenoză venoasă reprezintă indicație pentru stenting.

Stentingul venos la nivelul sinusurilor venoase cerebrale este realizat de peste 25 de ani. În prezent, reprezintă metoda preferată la nivel mondial pentru tratamentul minim invaziv al hipertensiunii intracraniene idiopatice refractare la tratament medicamentos.

Procedura se realizează sub sedare și implică „dilatarea” stenozelor venoase apărute în urma creșterii presiunii intracraniene, stenoze care contribuie ulterior la menținerea acesteia la un nivel crescut. Odată plasat stentul la nivelul unei stenoze, aceasta se deschide, iar circulația venoasă se restabilește în condiții optime.

Pacientul va necesita monitorizare clinică și oftalmologică pentru evaluarea ameliorării simptomelor și va urma tratament cu dublă antiagregare plachetară (pentru „fluidificarea” sângelui) înainte și după procedură, în vederea reducerii riscului de tromboză a stentului.

Stentingul venos implică o spitalizare de aproximativ 48–72 de ore. Ulterior, pacientul își poate relua viața normală, fără contraindicații speciale.